Privește atent doar un fulg de zăpadă,
Ce formă perfectă, acest dar minunat!
Se îmbracă în alb doar ca să cadă,
De picioare grăbite să fie călcat.

Privește sufletul din oglindă,
Ce-mbracă al tău chip trecător,
Ia straie de om doar să pretindă
Că nu ești doar un muritor.

Privește, cămașa ta e curată,
Pe trupul tău tânăr, curat,
Dar sufletul, zăpadă călcată,
Stă gol într-un colț, aruncat.

Într-o zi am privit în oglindă,
Acest suflet uitase să vadă,
Cum timpul curgea, vrând să prindă
Apusul unui fulg alb de zăpadă.