obosit
piatră călcată-n picioare îndelung
vârtelniță-ntoarsă-n zadar
prin negrele caiere
dintre păcate

oamenii
vesel cu ei
am tot așteptat răsăritul
și uite c-amurgul
vrea singur să fiu
singur să-mi macin împovărarea

atâtea secrete atâtea erori
toate-ntr-o inimă
adânc îngropată-n
speranța seninului
ce-atârnă greu
de ocna văzduhului
cu-nvinețite buze

du-te și spune-le că nu ești tu
în nebunescul hohot al lumii
cel bun de trăit
lângă-nțelesuri vagi
ori certitudini carbonizate