cînd ceasul obosit de circulații
pe un traseu nestingherit și neschimbat
se va opri în miez de contemplații,
versuri vor curge fără-alineat
săgețile-arămii sub sticla roasă
de-or adormi în dreptul orei trei
voi stinge lampa, voi ieși din casă
și m-oi plimba în miez de veșnicii
iarba tăcută, verde din ogradă
umilă va pleca capu-n pămînt
pînă și luna palidă, prin ramuri
va înțelege, timpul e-n cuvînt...
privirea rece din orologiul mut
în zori va respira a disperare;
cum de cuvîntul scris azi a putut
timpului viu să-i de în veci uitare...?