Ce componentă universală suntem
Să ne compunem singuri din trasee
Ce pavoazăm, ce le-am deschis cu cheie
Ș-apoi pășim spășiți, pe ce-am creat, cu ce ne mintem.

Ne-avem în luptă surdă cu hazard
Ce vrem să-l stăpânim făr-al cunoaște;
Si-așa ne-am dat la suflet, Crăciun, Paște...
Să nu fim bila dintr-un joc de biliard.

Suntem supremi în vise ce traducem
Într-un real, ce-l fabricăm cu forțe proprii;
Noi suntem singurii, se pare, interlopii
Să preschimbăm sfârșit, eternul să-l inducem.

Miraju-i maxim, ne-ntrupăm doar ”fizici”
Uitând, morala, sufletul, de-a naște...
Ne căutând, două milenii-n urmă, într-un Paște
Ce-l venerăm umili, nefiind încă amnezici.

Mă-ntreb ades de ce-avem referință
Trecutul, recitind Sofocle, Aristotel...
Ce evoluții suntem, de ne-am schimbat țel?
Demni suntem oare d-un Christos și d-o credință?

Eu uit de mine-n fiecare primăvară...
Chiar de-ntrebări îmi pun, mă las purtat
Pe un parfum de flori și de tămâie, înălțat
D-un har, creat de mult, de mult, odinioară.

Regret amar că-ncet timp nu-i la fel
La înviere; hoarde ades de circumstanță
Se duc într-o cutumă, vide de substanță...
Nu cum bunica... m-așeza-n genunchi de mititel.

Tot sper trecut, credință, oameni... Vor renaște
Să fie iarăși ca un ciclu nesfârșit, iar o Mesie
Să reîntregească suflete hidoase într-o Tiopie?...
Să fie lumea o smerenie într-o zi de Paște???!!!
22.04.2011