diminețile au ochi mici, de iarnă,
privesc strîngerile de pe oameni
cum hainele strîmte
și văd formele,
desene efemere de care ne scuturăm
toată ziua.

amiezile holbate, curioase de agitația inutilă
și zarvă, se hrănesc cu dorințe. energia nu soarele,
ci omul perpetuum-mobile, asemenea cobaiului
în cușca rotativă o oferă.

amurgurile adună aburii. amurgurile adună aburii.
aburii din amurg sînt formele de pe trupurile strînse
toată ziua de haine strîmte. amurgurile se mulțumesc să inspire.

nopțile expiră. un șuierat al cărei cunoaștere ne macină
pînă în zori, pînă cînd hainele strîmte se așează pe oameni
ținîndu-le inima între coaste.