un soi de mimetism acoperă umbrele nopții
și păsări zboară pe mai departe
ca și când aripile nu le-ar fi deajuns
pentru copilul din odaie
dragostea
e vântul

izvoare nevăzute se împletesc
la gura sobei se oblăduiește cântul

indiferent unde te-ai duce dă-i apa ciutei aflată în pădure


vocea bunicii coboară în pragul de odinioară
din pete de cerneală ies fluturi albi
văzduhul
cu rugăciunea de seară