Îmi crește-n ochi prea tânăra livadă
Acum, târziu, când toamna a sosit
Cu rodul legănat pe ram îngălbenit
De-a soarelui zgârcenie isterizată.

Și-o ploaie-mi udă copacii noduroși,
În dimineți cu brumă pe picioare,
În nopți în care nu mai am răbdare
Să te ascult și ochii mi se-nchid apoși.

Tu îmi șoptești nimicuri în ureche,
Iar eu adorm cu capul pe-ai tăi sâni,
Strângând, fără să vreau, în mâini
Cearșaful moale din dantelă veche.

Îmi crește-n vis prea tânăra livadă,
Acum, când dorm adânc în poala ta
Și răsuflarea-ți de proaspătă cafea,
O simt când mă săruți cu gura toată.