A fost un an atît de greu încît grîul de primăvară
nu s-a făcut și mai multe suflete nemuritoare
s-au stins. Atît de greu a fost că numai eu vorbesc
despre anul acela, ca un prunc
în mijlocul unei adunări de femei sterpe. Amintirile
cu morți se îngroapă mai greu decît morții. Se leagă
de om și-l năclăiesc. Trec de la unul la altul.

A fost un an greu. Mamele au dat lapte puțin
și salcîmii s-au uscat. Nimeni n-a spus
vreo poveste. Oamenii s-au tîrît pe pămînt
și n-au lăsat nicio urmă, au săpat în pămînt și
n-au lăsat nicio urmă, s-au îngropat
în pămînt și n-au lăsat nicio urmă. Dar eu sînt

suflet nemuritor din creștet și pînă în tălpi
și anii grei trec peste mine ca săniile pe derdeluș. Și
n-aduc mai multe griji decît copiii femeilor sterpe.

Și toată mirarea e cum poate unul și altul
să aibă atîta suflet, sărac și zeflemitor fiind.