Mă îndoiesc că pot vorbi pe lung,
Mai ales cînd spun fraze frumoase.
Și nici pe scurt nu spun bine acum,
Cînd versurile-mi sînt poetico-stufoase.

Nici replicile nu-mi dau forma lor,
Că-s singur și nici nu vorbesc cu mine,
Acuma scriu ca pentru urător,-
Urez și, Doamne, nu urăsc pe nimeni.

Curtez Metafora, prietenă să-mi fie,-
Ea-mi cere Epitetul-Făt-Frumos,
Să-i fie Lui prietenă, soție,-
Eu să rămîn tot urător de jos.

Și cum cuvintele se-ntoarnă de la mine,
Găsesc puteri să prind cîte pe unul,
Să-l spun, să-l scriu-așa cum se cuvine,
Cum au făcut-o bunul și străbunul.