Golește scrumierele, mai adu o carafă,
Așază-mi pe masă trei crini și-o garoafă
Și sufletul tău topit în cafele,
Spre-a fi călăuză fantasmelor mele,

Întinde-ți tot trupul pe roți de calești,
Să văd dacă tristă sau fragedă ești,
Încet, nu cumva armăsarii să-i sperii,
În ochii tăi crească și descrească imperii

Și de faci aceasta, îți promit că mă duc
Pe maluri de suflet și fumez doar trabuc
Cu aromă de tine, învelit doar în noi,
Peste punți de suspine invadate de ploi

Golește carafele, adu o scrumieră,
Început ești, dar și fine de eră,
Lira mea e în treacăt atinsă de-un zeu
Ce doarme la umbra surâsului tău,

Visând caravane, deșerturi barbare
Și ape ce-i trec peste pleoape arare,
Cadâne prelungi ca fumul de pipă,
Ce sparg orizontul cu aripi de-o clipă

Golește scrumierele, adu-te pe tine
Descinsă din steme de os, levantine,
Și pune licorne de aer la porți,
Să nu ne trezească nici Domnul din morți.