Deasupra încă nu e niciun tavan
în afara oricăror case
și e alb azuriu
și e larg sus
atât de larg încât m-aș vedea
alergând departe-departe
cu norii sub braț.

Aici din pământuri arse oamenii smulg
buruiene, aici jos din ziduri curge ciment,
iar cactușii se îndoaie de căldură
chiar și pe întuneric.

Mulți șerpi au în cavitatea bucală
glande cu venin. Oamenii nu au venin,
dar, într-o vreme,
sunt ca sacii subțiri de textile,
se destramă, se destramă
din azi în mâine,
se trag pe sfori,
se trag de sfori, până rămâne
doar praful sfârâind
pe asfalt și amurgul -
o gură de șarpe care
înghite totul,
din care rămâne doar noaptea
înfășurată cu fibrele oaselor
noastre strălucitoare pe cer.