Adormise în tren, pe un scaun,
pănda mea ostenita de faun,
si visam cum aleargă pe sine
o herghelie de mesaline.
urmăream agătat de o scară
briza lor de cireasă amară,
când m-a prins în polemică vântul
si am lovit cu sete pământul.
cerul cu stele, luna de gheată,
noaptea si marea erau de fată.
plânsu-ne-am în tăcere amarul
ca gemeni doi frati, eu si farul.
tocmai când îmi schimbam anotimpul
i-a fosnit sub călcâie nisipul.
avea ochii de aur si miere,
chip de copil, dos de muiere,
gura căpsună, sânii de piatră
si nas subtire de cleopatră.
am privit-o cu ochi de părinte
cum dezveleste coapsa cuminte,
dar m-au corupt în toiul de vară
murmurul scoicii si sarea amară.

nu mai retin cum fu apoi zborul,
căci m-a trezit strigănd controlorul.