Am început să-mi rup dintre petale
-Lasându-le-n cădere pe poteci-
Pentru urmași ce-așteptă să se scoale
La reînvierea dintre cripte sumbre, reci.

M-am consumat în fructul destinat
Să las sămânță-n seminții la lume...
Sunt coaja dură din trăiri; uscat,
Mumifiat treptat, agale, în cutume.

Am oare-n adâncime rădăcini
Să fiu la viermi și cârtițe o hrană?
Sau poate bun de lemn aș fi, de strană
La înțelepți... Sălaș de zbor în heruvimi!?

M-am denudat de timp, de la uzură,
Prin șlefuirea zilelor din ani...
Pământ și-o apă-s de contemporani!
I-am fost lui Dumnezeu, o tevatură!?

Rămâne, să îmi strâng în ”bunuri”... fapte,
Să am bagajul pregătit de rai
Din lecția predată; ”Tot să dai....
Oricum nu duci nimic în dar... la moarte”!!!
23.09.2010