Simt uneori, presimt,
Că izvoarele seacă.
Mi-e teamă că n-o să mai pot adăpa
Însetate, nevinovatele turme,
Și nici ochii tăi n-o să mai râdă
Sub stropii limpezi ca cerul.
Încep să caut, alerg
După apa indispensabilă.
Nu apa din ploi!
Ea adună praful, jegul,
Spălate de pe lungile drumuri
Pe care a coborât de la cer la pământ.
Nu apa mărilor!
În ea se adună creaturile
Care nu mai au loc în deșerturi.
Caut apa izvoarelor
În care soarele întors din noapte
Să-și înceapă poveștile dimineții
Cu primele raze răsfrânte
În ochii tăi de agate.