Caii aleargă pe emisferele sânilor tăi,
un nor și-a făcut casă la marginea cerului,
fulgerul îl spintecă cu sabia și cerul curge
pe acoperișurile incinse de la capătul drumului
unde merg cu teama înfășurată sub glezne.
Suflă vântul și aduce prea devreme seara,
îmi desfrunzește bucuria și mă lasă să aștept
noaptea care vine fără niciun înțeles.
Mai sper în zodii și predestinări;
toate așteptările-mi lâncezesc într-un pustiu
în care nu găsesc niciun izvor.
Doar diminețile mă cheamă cu bobițe de rouă,
să le scutur pe palmele care știu să mângâie.