Acum plec. De azi înainte,
singurătatea îmi va fi scutier,
vom călări împreună
spre cele patru vînturi.
Mama o să plîngă cu lacrimile
rămase de la uciderea pruncilor.
Nu plînge, mamă!
Știu că ți-e greu,
dar nu pot îmbătrîni aici
ca un pițigoi în ceasul primăriei
așteptînd venirea clipei supreme
cînd o să-mi înfig unghia în gît.
Mă voi duce acolo unde miroase
a praf neașternut peste lucruri,
unde aerul e lucios ca tăișul de sabie.
Vreau să lupt: să înving ori să mor!
Ai grijă de iubita mea, mamă.
Dă-o
celui mai destoinic dușman al meu,
în felul acesta îi voi arăta că îl iert.
Acum, adio! Și dacă nu puteți îndura
chinul că v-am părăsit,
deschideți larg ferestrele.
Nici o femeie nu s-a sinucis
aruncîndu-se pe ușă…!