Trec pe aici, scap apa, nisipul din brațe,
las plantele să se joace
poate se rătăcesc, poate se îneacă.
Prea multe figurine cresc,
se agită ca o furtună
și visul obosit imită un motel fără stele.
Creionez crengile moarte,
Cum s-a dezbrăcat primăvara
și a rămas goală în cameră,
cum au ars speranțele în fiecare colț.
cuvintele levitează, oasele sunt de sticlă,
mă așezi în vitrină,
lângă porumbeii de porțelan.