Mi-e frică pentru viitorul care-a fost,
Când mă afund în cunoștințele incerte;
De timpul dus, ce va urma de-un permafrost,
Sau de vom arde în vreun sor, încet, în trepte.

Sunt îngrozit de ignoranța de prin școli
Neîmpărtășind din știința din străbuni,
Uitând de genii; ”dive” făcând idoli
Și demiurgi veroși, ”regi” noi, dintre nebuni.

Regret, indiscutabil, timp pierdut
Să-nvăț percepte-n loc de experiențe
Ce-aș fi avut câștig... Eram mai priceput,
Precum bunica -din legende- prin pasențe.

Sunt încă un tomnatic de copil
Și-am frica de pieire, într-un zadar;
De-a nu trăi realu-n timp util
'ntr-o lume fără mall... doar c-un bazar.

Deplâng, fără de lacrimi, ce va fi,
Că-ncep să calculez ani de trăit;
Cu gând la buni, ce debitau ”prostii”
De gânduri, nesfârșite, de-un sfârșit.

Suntem o umanitate-n cercetare
De trecut -un viitor plin mistere-
Ce ne-ar fi panaceu de dezlegare
La ce nu știm! Ne prosternăm a cere!?

Ne redescoperim, naivi, urmași
De culmi, ce-n timp, demult, am fost deja;
Ca-ntr-un mister, nesățios atrași
De cum era... Și vis ne e la fel, de-a exista!...
22.11.2010