Ca un meninge verde stă sub fereastră copacul,
Alcătuirea lui va pieri, cum trecător sunt și eu
Cel care îl privește în această clipă de pace
Și mă amăgesc că voi fi nemuritor.
Cum nemuritoare se crede umbra acestor cuvinte,
Cum fără moarte se crede picătura de ploaie
Care fumegă și se evaporă, pe geam.
Acum sunt viu, spun, această zi mi se dăruiește,
O trăiesc, respir și traheea mea arde,
Și pielea mea cântă, și sângele meu
E o floare arteziană. Aud, văd, pipăi
Și voi ceilalți asemeni mie vă bucurați
Ca o flacără nevăzută stă viața în noi
Ca o taină întâmplătoare. Apoi va pieri
Și alta mai vie, într-o altă formă, se va naște
Mângâiat de vânt stă sub fereastră copacul
Alcătuirea lui va pieri, cum trecător sunt și eu
Cel care îl privește în această clipă de pace.