Fiecare copac e un copil al pădurii;
norii negri trec peste muntele alb,
stelele adună suflete de oameni,
sosesc cu ele pe aripi de îngeri.
Luna-i căzută într-un lac cu nuferi,
oarbă de iubire.

Fără teamă
o pasăre cu ciocul de metal
trece prin norii de plumb.
Timpul îi va anchiloza aripile,
rugina îi va mânca aerul,
și nu ne va mai privi de sus.

Moartea e și pentru ea o trecere
în corpul altei ne păsări,
eu voi deveni cuvântul
așezat în umbra ei cu sfială,
rugă în fața icoanei.