Un pătrat negru într-o lumină ivorie.
Din trecut, un semn de fluture.
Pași rătăciți și o rază tot mai rară
printre frunze de alun presimțind rugina.

La fel de rară, vii dintr-o altă minune,
doar surâsul tău urmează același tipar.
Acele sensului te-au fixat într-o carte;
după atâtea zbateri, ești tot așa de vie.

Te-aș numi fluture, dar ai mai multe aripi;
ți-aș zice să rămâi, dar ai un alt orizont
în care devii doar semn de carte pentru un altul;
te va mângâia duios, înaintea fixării între pagini.

Pătratul e mai negru, lumina, tot mai ivorie.
Din atunci în acum, semnul tău de fluture.
Tot mai rar: pași, frunze, rătăciri, iarăși pași.
Octombrie chemându-și la ordin ploile.