rătăcită printre cearșafurile uitate pe sfori
privirea cerșetorului se oprește pe umărul meu
aș putea să o alung
ca pe o muscă al cărei rost nu îl înțelege nimeni
îi simt rădăcinile adâncindu-se în carne
căutând o cale spre inimă
poate că nu despre mine e vorba
poate greșești
dar albastrul continuă să curgă
prin pâlnia făcătoare de minuni
știi
alor mei
iubești mă întreabă
visul reînvie și iată-mă oprit
în fața ușii din tablă ruginită
cu degetele zdrelite de atâta bătut
speriat de o posibilă deschidere
mirat de repetata neîntâmplare
lătratul câinelui ploaia femeia
cearșafurile cerșetorul
rana din umăr