Azi nu m-ajung și cât mă rog de praguri
Să-mi prindă umbra-n clipa rătăcită...
Îngenunchează lacrimi strânse-n faguri
Pe inima ce imnuri își recită.

De regăsiri mi-e dor dar mi-e și teamă
Să nu privesc prin ochii goi de mine
Și dincolo de ei căzut din ramă
Să văd doar trenul alergând pe șine

Iar lângă el apusul de aramă
Cu umbra mea în dinți rămasă pradă
Va desena eterna pentagramă

Doar când și când lăsând ca să se vadă
Un cal de lemn, o floare și o carte
Și-un zâmbet cald de dincolo de moarte.