Iubita îmi e azi trecută,
Văd timpul cum rupe frumosul
Din cadra de mult cunoscută
Și moartea cum șuieră osul.

Mă simt vinovat că ea pleacă,
Aș merge cu ea, mână-n mână,
Deja, azi, mă simt fără teacă
O spadă rămasă sub lună.

Luciri de oțel mă încearcă,
În piept cuib de doruri se naște
Când văd peste ape o barcă
Purtând spre pământul de moaște

O dragoste mare cât viața,
S-o scriu, s-o zidesc, sau sculptură,
Să poarte în ea dimineața
Cu zâmbetu-i cald pe figură