Mi-astâmpăr seara cu un rece vin
Băut de obicei doar cu măsură
Dar reușind cumva să mă dezbin
Din ziua acră trudnică și sură

Că nici măcar atât n-am fost bețiv
Să beau cumplit la cot cu mohorâta
Să beau ca-ntr-un prăpăd definitiv
Cum au băut Esenin sau Nichita

Să mă fi stins alcoolic și pustiu
Printre pahare-n țăndări azvârlite
Să n-ajung bătrânețe să te știu
Cu toate bucuriile-ți urâte

Dar poate-i bine totuși că mă duc
Așa împotmolit prin după-amiază
Nedumerit, părelnic și năuc
Cu mintea nici mahmură, dar nici trează

Când o să beau și ultimul pahar
Să fie tot așa ca-ntr-o beție
Cum s-ar surpa peste lumină-un deal
Și te-ar sorbi o ceață fumurie...