se încarcă memoria,
se încarcă
până la ultimul mormânt.

la niciun nume
nu mai răspunde copacul—

o serenadă aurie
scoate umbrele
din ascunzișurile lor.

apa
își urmează cursul,
neinteresată
de nicio privire.

o piatră
îmi mângâie senzual
linia vieții,
ghemuindu-se
în palmă,

în timp ce
îmi cade din ochi
un dumnezeu
sărat
și incolor
cât o lacrimă…