E iarnă, e frig și n-am cui
Să spun că n-am lemne; nici sobă;
Iar vântul, prin codri, hai-hui,
Târăște sinistra sa robă.

Mi-e noapte și-n hăuri mă ia amețeala
Pământul se-nvârte la fel de precis;
În pana de gâscă îngheață cerneala
Cu care trei versuri sărace ți-am scris.

Mai scârțâie poarta și nădăjduiesc
Să vii pe la mine în ceasul târziu;
Îți număr și pașii să mă păcălesc
Dar nici să mai număr acum nu mai știu.

Și parc-am trecut în alt timp, în alt veac,
În care eu locul nu mi-l mai găsesc,
Iar iarna nu-i bună ca iarbă de leac
S-adorm, să te uit și să nu mai iubesc.

Tresar și din somnul adânc mă trezesc
În realitate-ncercând s-o admit;
Dar pana de gâscă acum n-o găsesc,
Ci doar tastatura. Pe care-am dormit.