când iarna trecută își cerne fulgii de zăpadă
prin boxa neagra de la care nu-mi mai pot lua ochii
încep să îmi amintesc
cum m-ai împins și am căzut
apoi am adormit...

un val negru ca boxa asta
s-a spart de chipul tău și am uitat
cum te chema
cum o chemi
cum te vede și o vezi
și se disociază de mine
cea care stă pe același loc
dar cu un pas mai încolo
și e albă când sunt neagră
și vorbește când ascult
și este tot ce nu voi fi eu

dar alerg singură
lângă urmele ei de pași
mereu în urma ei și mereu
în contratimp cu ea
ca să nu știu niciodată
când sunt prea aproape
când îi pot sufla în ceafă
ca să o pot depăși

trebuie să alerg mereu
și mereu în urmă
iar dacă vreodată voi păși
pe acolo pe unde a călcat ea
să tac si să aștept
să explodezi