Arborii-n genunchi se-apleacă
Și-i cer toamnei să nu treacă.
"Scumpa noastră zâna bună,
Măcar frunza să rămână.
Lasă-le viu colorate,
Cu nuanțe-amestecate,
Să ne bucurăm din plin,
De cromajul tău Divin.
Omului fă-i bucurie,
Ca, pe iarna cenușie,
Să o simtă mai ușoară,
Ca s-ajungă-n primăvară".