începe să miroase-a primăvară

începe să miroase a primăvară,
pe glesnele copacilor mugurii respiră,
vântul trece-acasă să se culce,
soarele zâmbește printre plopi
și ca-n oglinzi de-argint
își încrucișează razele,
peste pulberea albastră a gâzelor,
mijește iubirea-ntr-un cuib de salcâm,
printre frunziș,
o fântână albă de granit
plutește prin aer ca un megalit,
cu o cumpănă care sprijină cerul,
flăcări de aur viscolite
se joacă pe suprafața apei
în unduiri melancolice.
în ceruri largi ecoul se desface,
spărgându-se de aerul tare al dimineții,
zările se așează
pe treptele sălbatice ale naturii,
începe nuntirea, iubirile, dragostea.
cu aripi de aur,
acestă iubire își desface pletele
ca niște frunze galbene de laur,
cu gura sălbatică și pieptul cald,
topindu-se-n luceafărul de ziuă.
albastre ceruri se zbat în fântână,
se leagănă iubirea furtunos
în doldora de pasiuni celeste,
cu pielea –aramă goală,
nud proaspăt, blestemat,
îmbrățișat de veșnicul bărbat.

ard pulberi peste ceruri și se rup
în hohote sălbatice de lup,
cad de pe sus aripi de porumbei,
ca o maramă limpede de nor,
ce înfășoară trupuri de femei,
cu brațele de dor tulburător.
și toate-acestea se topesc în iarbă
când razele pe cer încep să fiarbă.

amușinăm a dulce primăvară,
iubirea se aprinde-n suflet iară,
ne adăpăm la dulcele izvor,
trec peste noi speranțe care mor,
suntem pământ, și vise, dar și stele,
fugare roiuri printre lumi rebele.

20 ianuarie 2012