E dragostea ce ți-o port,
De-atâția ani
De eclipsă voluntară,
Iluzorie...
E mâna mea,
Ce-ți înșfacă sufletul
În acalmia dragostei.
E mătasea respirației
Din care ți-am făcut
Atâtea eșarfe nocturne.
E tot fluidul
Dintre ochii mei
Și trupul tău,
Din tot anotimpul nostru.
E toată masa cosmică
Din poemele mele...
E cumulul plimbărilor
Pe tăișul de lună.
E cafeaua
Din care
Mă poți scoate,
Oricând ești solitară.
E tot albastrul mării
Care-ți îngreunează
Pașii când alergi-
Prea repede în timp
Și muzica albă
A unor aripi de pescăruș,
Ce ne armonizează
Gestica brațelor.
E satisfacția
Așteptarilor tale,
E convalescența soarelui
În decembrie.
E minunea pentru care
Există cuvântul-
Noi.