Să-mi înlumine stihul, vezi, n-am ales nici părul,
Nici ochii tăi, nici gura, nici luminos grumazul,
Doar lacrima târzie înlăcrimând obrazul
(Ea-ți divulgă și taina și limpede-adevărul!)

Iar, de-i alină setea și-i ostoiește-aleanul
(Acum, când zări străine îți desenează chipul)
Las vinul despărțirii să-nsângere nisipul
Sonetului acesta și-ndurerat oceanul!

Vezi, picurată-n cupă – cu vinul dimpreună -
Sorb lacrima în care făptura-ți sublimată
Mi se divulgă-ntreagă și îndelung mă-mbată
Și-i risipesc în rime – ca pe-o cerească-arvună -

Lumina (ea-mi rămase) avar o strâng sub pleoape
Sonetul s-o ascundă-n mâhnitele lui ape!