Ce dor amar cu-aripa lui m-atinse?
Un înger, poate, cu-aripa-i de fum
Că se făcu deodată (nu știu cum!)
La geamul meu lumină, iar...și ninse!

Ninsori târzii, zăpezi îngândurate
Rotesc în jurul tău stăruitor...
Cuvintele mă viscolesc, mă dor,
De cum te-ating sfioase, tulburate.

Aprinzi în mine ruguri de zăpadă!
(Albastre cercuri foșnitoare-așterni)
Tânjesc să smulg din frigul naltei ierni
În care arzi - cereasca ta plămadă!

Mă ispitesc luminile-ți captive,
Să le desferec - toate - rând pe rând
Și - răsturnată-n fiecare gând –
Te întrupez din licăre lascive!

Dar cum să-nchid în racla strâmtei rime
Fără să sfarm râvnitele candori?...
La geamuri toropite de ninsori
A fost un înger...și nu-i nimeni, nime!