Din dor de alb, de rece, de troiene
ne tot rotim și-i fulguire nulă
din alt tărâm, tu – Anadyomene,
eu – val, mai păstrător ca o capsulă.

Mușcați de-un ger cu fălcile perene
ieșim încet din starea somnambulă,
înviorați din creștet la izmene,
din vârf de nas la ultima celulă.

Ca un burghiu, zăpezile-s în vene,
ne-nghite neaua-n sine îndestulă,
fugim de zor - eu parcă prea alene,
când tu îmi dai cu bulgări în cagulă.

Sunt un jandarm, tu, o protestatară
și scoți din mine javra ordinară…