În șoapte disperate privirea te afundă,
durerea nesfârșită cei demoni îi încântă.

În camera cea stinsă și veșnic nelumească,
stingându-se în noapte de șoapta îngerească.

Doar ea prințesa nopții cu atingerea-i de gheata
înabușind în grabă căldura sufletească,

Arzând de nerăbdare de viața cea firească,
doar calda rază a lunii ce zace prin fereastră.

Þinând să povestească iubirea ei de-o viață,
apare din neanturi atingerea măiastră,

Dorind să-n brățișeze cu brațele ce-s reci,
privește-n suferință demonii in veci.