cu dinții rânjiți cât luna
așa trec printre nămeții
cocoțați cât patru oameni
cu dinții rânjiți spre lună
dar lunii nici că îi pasă

numai ochii suflă abur
care nu se mai ridică
și mă-ntreb când s-or topi
de lume ce s-o alege
dacă nu se mai ridică

și în urmă și-nainte
e un drum tăiat de sănii
sunt răscruce cu picioare
iute viscolul mă șterge
și rămân tăiat de sănii

dau să strig rostirea-ngheață
ninge ca-n abecedarul
unde-am învățat pe nume
să mă chem printre coperte
dar și numele îngheață

cu dinții rânjiți spre lună
mă întreb când s-o topi
de lume ce s-o alege
de mă geruie vicleanul
și mă taie în răscruce