Mi s-a încrețit fruntea așteptându-te
în iernile cu troiene,
înalte ca o arătare solară,
acoperindu-mi inima cu sufletul cald
de care mă prind cu mâinile
și mă rescriu în cuvinte.

Nu, nu sunt o nălucă, iubite,
am brațele reci,
mă prind de trunchiul verde,
îți intru sub piele cu totul.

Mi s-au spuzit buzele de teamă,
sângele îmi alăptează gândul,
răbdarea a înghețat sub haine.
În jurul gleznelor am înfășurat pene
să-mi stârnesc zborul.

Se plimbă prin casă lupii zăpezii
flămânzi, nu cer nimic,
se uită în ochii mei fix
cu o mângâiere sălbatică.

Au plecat odată cu noaptea,
tu n-ai venit
și inima s-a inundat cu maci...