I

E moartea un pian cu clape roșii
Psalmodiind sonanțele bizare,
Precum se leapădă de trup leproșii
M-abandonez spre viața următoare.

E plânsul năpârlit de poleială
Cu sâmbete-nvechite-n așteptare
C-o lume de apoi flămândă, goală
Cum goale-s ale inimii sertare.

E vrerea ca și cum n-a vrut să fie
Îndestulată dar mereu flămândă
Virtutea deghizată e-n trufie
Iar nașterea cu moartea se confundă.

II

În tâmpla mea cu strălucire-amară
Sălășluiesc și patimă și veghe,
Către-adevărul ferecat în zeghe
Cer să mă plăsmuiască-a doua oară.

Din neclintirea grea, nepământească
Un nou destin purtând o nouă vină
Pulsându-mi în artere grea lumină
În tâmplă face-amarul să-nflorească.

Sărutul răstignit pe nimbul lunii
E nesperarea ce-o urmează magii.
Fosforescent, în zarea de carnagii
Iau noul trup și îl jerfesc furtunii.