Iată
caii alergă peste câmpii parcă zboară
din aripi de ferigi
din crengi de copaci
din lumile în care zaci
pentru a nu știu câta oară.

Și tu
rămâi întors cu spatele în tină
ești obosit și hămesit
de viață și de răsărit
și singur ca o înflorire
care a străpuns un asfințit
cu o petală de lumină.

Iar eu
te caut ca fantomele-n răscruci
în cimitire-osificate
în rugăciuni fără sfârșit
în locurile unde duci
o lupta întru nedreptate
pentru căderea-n asfințit.