noaptea nu îi dă răgaz
și timpul nu îi dă tăcere.
se scurg impresii pe obraz,
dând glas durerilor de fiere.

sorbind, cu ochii, din cafea
își cerne mintea de soluții.
în frunte poart-un semn de stea
și-n piept un pumn de revoluții.

se joacă, în priviri, dorința,
zâmbirea unui om nebun,
dând piept cu toată suferința
să nu se-ndoaie sub stăpân.

și frânge coala cu cerneală,
tăcerii dând un înțeles,
când inima i se răscoală
și pașii nu mai au de-ales.

decât să bată-ntreaga zare,
în goana unui gând bolnav
care, răpus de disperare,
reneagă sângele de sclav.

și-și zbiară dorul către cer,
lupii îl imită-n groază,
rupând cătușele de fier.
simte cum se luminează.

un strop de rouă-i linge chipul,
revin durerile de cap.
sub talpă nu mai e nisipul…
"Sunt tot aici, nu am plecat!"