când în ochi mi-aș citi singurătatea
chipul sufletului nu l-aș mai putea privi
în oglinzile altor ochi
trupul privirilor mele ar fi atât de neputincios
încât ecoul absolutului nu l-ar resuscita
din adâncurile nimicului
pleoapele mele păgâne
ar fierbe fiecare în stropii unei ploi sărate
s-ar descompune în alte pleoape mai palide
spre a clipi cu nesaț din nou și din nou
la nesfârșit
sub povara nisipului din lacrimi
pustiit și obosit sufletul și-ar pierde
și mirosul și râsul și amintirea