are ceva aparte aerul
care vine dinspre tine
adierea lui alunecă pe lucruri
în nuanța ochilor tăi
albastră mi se pare și depărtarea
ce stavilă un deal în noapte-mi pune
și-n pajiște iarbă înaltă-mi crește
poartă albastră și cerul îmi deschide
cu raze luminoase
ce mă găsesc la locul meu
dar tu nu ești
și-atunci ziua-mi dispare
în adâncimi de patimi pe pământ
prin clipele mele curge timp
revărsând în valuri sângele albastru
țâșnit deopotrivă din așteptare și răbdare

respira-voi destul din aerul acesta azuriu
așezat de-a lungul atâtor ardori
înfășurat pe insomnie
ca pe cel mai eterogen amestec de zi și noapte
ca un fel de avertisment al vieții
scris într-o carte
a cărui ultim capitol urmează să-l scriu

9 aprilie 2012