Pe zidul chipului trist
Se afișau zâmbete greșite,
Și totuși ai aflat că mai exist,
Reprodus constant printre cuvinte.

Am întrebat nopțile compacte
Cum de s-au vindecat ochi-mi sfâșiați,
Și de ce ești tu, cea mai frumoasă noapte
A aștrilor diformi, apocaliptic resetați.

Mi-am lăsat buzele pe sânii-ți răzvrătiți
Și am întrebat stările prezente
De ce trupurile, ne sunt așa fierbinți
În încleștări de spasm și sentimente?

Răspunsul mi l-ai dat chiar tu
Venit la vremea plânsului discret,
Dar n-a fost "da" n-a fost nici "nu"
Ci doar iubirea ta pentru-n poet.

Adună-mă din risipirea largă
Și după ce m-ai recompus corect,
Nu-mi arăta ieșirea către stradă,
Păstrează-mă cu titlu permanent.