mă simt în largul meu mergând pe străzi
prieteni altruiști însoțesc convoiul meu de vise
promenada începe din capul locului
cu o mărturisire despre sentimente
când cobor înlăuntrul meu se oprește luna din mers
iar maidanezii se gudură lingându-mi rănile deschise
produse de bisturiul indolenței

sunt mai calmă ca după războiul din golf
știind că iluziile se opresc numai deasupra paravanelor
supraetajate ca în reclamele sf sau cele cu matrix
merg cât pot de drept printre cuvintele ce cresc
în gânduri la marginea trotuarului

liniștea mă deprimă și-atunci mușc orizontul
dizolvându-l în mine literă cu literă până ajung
paranoia nepăsării inacceptabilul îmi ține de cald
propriul iglu mi se topește sub coaste spălându-mi piatra
ascunsă de ochii lumii ce știe ea de cât abraziv s-a
contaminat în ultimii douăzeci de ani

mă luminează dimineața cu marginea zilei
la o masă festivă mă-așează cu toți pașii pierduți atât cât
să încapă înăuntru toată lupta din inima mea ca o inocență
plămădită într-un butoi cu pulbere prietenii mei se gudură
în continuare toastând legați de realitate ca de o bucată
de carne

din interior îmi crește ca o obsesie un copac cu ramuri
verzi un fel de biserică cu turnuri de fildeș în care vânătorii
se adăpostesc împărțind între ei aceeași clepsidră din care
le cad clipele pe rând în ungherele morții și totuși când rup
o frunză simt cum vântul spulberă de la rădăcină fobiile

18 aprilie 2012