Ca să ajung la tine
am înghițit felii de asfalt
ruginindu-mi în ochi semnele interzis.
Uneori aș fi vrut
să îmi las toată carnea în frunze
iar la tine să nu mai ajungă nimic.
Respirația muntelui îmi înfundă urechile
și nu știu dacă mă chemi,
râurile peste care trec îmi provoacă sete,
o sete de tine care îmi crapă buzele
lăsând să cadă umbra rujului pe firicele de iarbă,
înroșind pământul ca o pasăre cu gâtul tăiat.
Până să ajung la tine,
ești deja pe urmele mele,
dezgolind din oglinzile dimineții albastrul
din care ne ciobim trupuri.
De la tine nu am vrut să plec niciodată
înapoi printre solzii care au construit un oraș,
dar e o clipă când timpul se rupe
și trebuie să eliberez locul din tine.