stau aici
înșirată de-a lungul unei amiezi
nimic nu-mi amintește
despre pierderi
poate destinul m-așteptă-napoi
confirmându-mi linia maternă
sau poate mă trage de mânecă
cerându-mi să mai stau așa pierdută
să învăț singură drumul ce duce acasă
să calc peste-ntrebările firești
cu pasul alergând înaintea răspunsului
treptat poate aș afla cine sunt
și unde mă duc
aș afla că numele și trupul meu de femeie
încă destramă viață
iar toată această amnezie aș putea-o numi
întâia mea zi când m-am regăsit

6 iunie 2012