,, aveai orele adunate cu forța în mijlocul sângelui și nu simțeam deloc aerul grăbindu-ne somnul”

și ți-am osândit zâmbetul
în pământul unui singur zeu
peste care nu a mângâiat nimeni

prima zi în care nu am știut

de ce trebuie să îmi recunosc numele
după literele mari

nu am văzut cum arată o apă deschisă
pentru că îmi port malurile dezpântecate în umeri
și limpezimea se zbate neputincioasă
în sânul nesăturat de viață al iubitei mele

sunt cea mai caldă umbră
în glasul tău închis
pentru că din pumnul stâng cealaltă inimă
șchiopăta de una singură peste cuvinte

de asta îmi păstrez respirația
într-un câmp cu păsări liniștite
peste care atârnă anotimpuri de plastic
și încerc să adorm adormirea mamei mele
care a călătorit orizontul
până când a oprit-o tatăl meu
iar eu am coborât

și am învățat să respir