Dacă-mi mai las singurătății cerul
Și trag spre mine vântul adormit,
Simt că mă-nalț, ca pasărea din mit,
Unde cenușa-și pâlpâie misterul.

Aud cuvinte dulci, simt frământarea
Plăcutului absent, scânteietor
Să dorm în pace, dincolo de nor,
Plăcerea ce-mi întoarce sărutarea.

Timpul să-mi pună aripa sa vie
În zarea ființei încă temătoare,
Pe care-am cufundat-o în culoare
Și-acum mă poartă, dincolo de glie.

Florina Ladislau