Plouă secetă
peste suflet și foame.
Afară
drumuri, cărări, vene pe obraji,
prea multă apă.

Băiatul privește
și mânerul cuțitului
îi e topit în mână.
Privește-l.
O strigă.
Dar ea preferă focul
nu oceanele sărate.
Nu-i plac apele adânci.

O strigă
și cuțitul taie ecoul.
Pielea lui e udă și înghețată.
Acum e sătul.