Poate că frigul îmi va da crezare
Că zbor mai sus, cumva din întâmplare,
Și că mă las amiezii să mă prade
De frunză, de culoare și năvoade.

Știu unde sunt și-mi amintesc oricând
De chipul și de zâmbetul tău blând,
Liberă fiind și totuși doar o floare
În crengile frumos mirositoare.

Voiam să nu cad, să mă sting în vânt,
Ci să rămân o literă-n cuvânt
Să-mi plouă viața ploaie liniștită
Ca-n toamna asta care mă imită.

Roșie frunza peste tot îmi ține
Bătăi de aripi, poate prea puține,
Să zbor departe, unde știu că suferi,
Și să-ți aduc în sân floare de nuferi.

Florina Ladislau